Interviu cu Mihai Ghimpu

November 22, 2007 at 7:25 pm (la temă)

152-ghimpu1.jpg— Dle Ghimpu, angajaţii Serviciului de Grăniceri care au reţinut delegaţiile din Romania, îngradindu–le accesul în R. Moldova, la Hramul or. Chişinău, s–au ales cu mustrări aspre. Cum apreciaţi aceste sancţiuni, în cazul în care decizia, probabil, nu a fost a celor doi angajaţi?— Cel puţin ar fi trebuit să găsească vreo minciună mai plauzibilă. Clar că este un fals faptul, potrivit căruia delegaţiile din Romania ar fi încercat să treacă frontiera fără a respecta randul. La faţa locului a fost chiar şi Consulul Romaniei, iar mai tarziu, şi primarul general de Chişinău. Acolo li s–a spus clar că nu pot divulga cauza din care delegaţiile nu vor trece. Cred că, odată ce se considera că vinovaţi sunt granicerii, fiind sancţionaţi pentru asta, se demonstrează că ordinul a venit de sus. Răspunsul lor demonstrează că au acţionat la comandă.

— Cine poate contesta decizia de pedepsire a celor doi grăniceri?

— Nu poate fi contestată la noi. Pe de alta parte însă, cetăţenii din delegaţiile de la Bacău, Năvodari, Targu–Mureş şi Petroşani pot decide şi sunt în drept să atace în judecată statul R. Moldova pentru prejudicii morale şi materiale. Este ştiut că delegaţiile au suportat cheltuieli suplimentare. De exemplu, delegaţia de la Năvodari a plecat acasă şi s–a întors înapoi, altă delegaţie a fost nevoită să achite o noapte de hotel la Huşi. Probabil că oaspeţii noştri neprimiţi la frontieră au inţeles că, atata timp cat avem această putere, legea nu are mare valoare.

Post a Comment